Conform unor studii efectuate in ultimii ani, SIDA, una dintre cele mai necrutatoare boli ale secolului al XX-lea, ar putea fi, in sfarsit, eradicata! Specialistii par a fi gasit solutia.
Statisticile ultimilor 10 ani cu privire la raspandirea si consecintele pe care le are SIDA sunt ingrijoratoare: 3 milioane de bolnavi de SIDA mor anual, iar alte 2.7 milioane de persoane contracteaza virusul HIV in fiecare an.
Cum ar putea fi tratata SIDA?
Specialistii raspund: prin prevenire. Aceasta poarta denumirea TASP, adica Treatment as prevention (Tratare prin prevenire). Mai exact, tratamentul la care sunt supuse persoanele deja infestate cu HIV are efectul de a impiedica transmiterea virusului, lucru care duce, in timp, la scaderea numarului de cazuri de imbolnaviri.
In prezent, prezervativul este singurul mijloc de contraceptie care te protejeaza de contractarea virusului. O alta cale s-a crezut a fi aparitia unui vaccin, in acelasi scop.
TASP a oferit o noua perspectiva in vederea eradicarii cruntei maladii in asemenea masura incat la Conferinta Internationala despre SIDA, care a avut loc in iulie 2010, cei peste 20 000 de specialisti sositi la Viena in acest scop nu au discutat decat despre TASP.
Astazi, epidemiologicii si ceilalti specialisti nu se tem sa afirme ca au la dispozitie mijloace tehnice de a lupta cu SIDA. Cum? Prin combinarea tehnicilor clasice de prevenire cu TASP. Singurul obstacol care pare a sta in calea punerii in practica a noii metode este cel de ordin financiar.
Asa cum se intampla adesea cand vine vorba de stiinta, trebuie sa treaca un timp, mai lung sau mai scurt, pana cand noile idei ajung sa fie puse in practica. Asa s-a intamplat si in acest caz. Conceptul de “tratare prin prevenire” a aparut pentru prima data in 2008, intr-un articol dintr-o revista medicala elvetiana, intitulata “Buletinul medicilor elvetieni” si realizata de specialisti respectati, dar fara recunoastere internationala.
In respectivul articol, medicii elvetieni notau faptul ca persoanele seropozitive care nu sufereau de nicio alta boala cu transmitere sexuala si care urmau un tratament eficient nu ajungeau sa transmita virusul partenerilor sexuali.
Daca, in 2008, aceasta idee starnea mai degraba reticenta, in prezent, ea este analizata din perspectiva unei solutii in cazul SIDA. Asadar, noua strategie vizeaza tratarea cat mai multor purtatori ai virusului HIV, astfel incat acesta sa nu mai poata fi transmis pe cale sexuala. Unul dintre membrii faimosului grup elvetian, Bernard Hirschel, completeaza: “Introducerea medicamentelor antiretrovirale, in 1996, coincide cu scaderea infestarilor cu HIV. In lipsa acestor tratamente, in anul 2000 ar fi fost inregistrate cu 50 pana la 100 de procente mai multe cazuri de infestari”.
Conform aceluiasi doctor, raspandirea tratamentului si cresterea eficientei acestuia au redus deja numarul potentialilor purtatori. Iar aceasta in conditiile in care doar 5 milioane de persoane infestate din cele 33 de milioane inregistrate in intreaga lume iau medicamente antiretrovirale.
Pentru a fi cu adevarat eficient, noul tratamentul trebuie urmat de cat mai multi purtatori ai virusului HIV, iar acest lucru presupune depistarea cat mai rapida a cat mai multor cazuri. Mai mult, si persoanele care nu sunt infestate, dar prezinta un risc sporit, ar trebui sa se protejeze prin aceleasi mijloace.
O noua era in lupta impotriva SIDA
Intrebarea care se pune este urmatoarea: aceste metode de prevenire vor putea fi aplicate in toate colturile lumii? Se pare ca da, conform datelor ultimului raport anual emis de ONUSIDA si de UNICEF in 28 septembrie 2010.
Mai mult, transmiterea virusului HIV de la mama la fat poate fi prevenita si in tarile slab dezvoltate. In cazul celorlalte state, doar 1% dintre nou-nascuti sunt seropozitivi, gratie acestor masuri de prevenire.
Sa fie eradicata SIDA in urmatorii 20 de ani? Totul tine de deciziile la nivel politic, dar mai ales de aspectele financiare. Ceea ce face ca lucrurile sa cartoon porn
nu se desfasoare tocmai usor...
Intra pe FORUMUL anticonceptionale.ro, pentru a pune intrebari sau pentru a afla mai multe despre HIV/SIDA.
|