Insomnia antreneaza oboseala, lipsa de concentrare, dar si de atentie. Insa lipsa somnului are repercursiuni mai mult sau mai putin grave asupra sanatatii. Ce efecte are lipsa somnului asupra organismului uman?
Insomnia afecteaza sanatatea
Persoana care nu reuseste sa se odihneasca noaptea din cauza insomniei, se va confrunta, in timpul zilei, cu starea de somnolenta, de oboseala si de iritabilitate. Insa amenintarile insomniei asupra sanatatii sunt reale (una din consecintele insomniei este depresia).
Lipsa somnului favorizeaza diabetul?
Potrivit unui studiu al Congresului american de diabetologie (Philadelphia, 2001), insomniacii prezinta un risc sporit de a suferi de diabet si de obezitate. Se pare ca lipsa somnului are repercursiuni asupra metabolizarii zaharului si favorizeaza rezistenta organismului la insulina.
De asemenea, stresul indus de lipsa somnului ar putea fi la originea perturbarii actiunii insulinei. Cercetatorii americani se pregatesc sa afle (prin intermediul unui nou studiu) daca persoanele care sufera de diabet de tip II si-ar putea imbunatati starea de sanatate daca isi imbunatatesc somnul.
Studiile recente au aratat ca privarea prelungita de somn (4 ore de somn in 6 nopti consecutive) la tinerii de 20 de ani, ii imbatraneste psihologic. Nivelul de cortisol (hormon care indica gradul de stres) creste semnificativ, putand declansa probleme de sanatate, precum hipertensiunea sau pierderile de memorie.
Iti recomandam si articolul Cum dormim si cum recuperam somnul pierdut?
|